-->

Originile evreiești ale virusului HIV/SIDA

SIDA: Planul evreiesc secret de genocid al homosexualilor albi, după Înaltul Preot Jake Carlson 

Există multe cărți și articole care speculează cu privire la originea virusului HIV, spunând că aceasta a apărut în populația africană neagră (întrucât evreii îi urăsc și pe negrii, folosindu-i pe post de sclavi programați să distrugă civilizația albă). Ceea ce voi face în această predică, e să expun adevărata origine a virusului HIV printre bărbații homosexuali din Statele Unite. Acest adevăr a văzut lumina zilei numai în proporții scăzute și limitate. 

În timp ce toți ne-evreii (Gentilii) sunt urâți de poporul evreu, Rasa Albă a reprezentat ȚINTA spre care evreii își revarsă cel mai mult furia lor nesfârșită, fanatică, psihopată și genocidală, încă din primul moment al existenței lor. Acesta este motivul pentru care evreii au fost creați de la bun început: să extermine Rasa Ariană/Albă, întrucât noi suntem descendenții direcți ai lui Satan și ai Demonilor săi. Cu toate că relațiile homosexuale nu produc urmași, Natura a găsit de cuviință ca un număr relativ mic dintre oameni dar și dintre animale deopotrivă, să fie ne-heterosexuale, deoarece în păgânism/satanism – care este religia naturală – homosexualilor le sunt rezervate alte domenii de expertiză care îi țin mult prea ocupați pentru a mai avea loc de nașterea și creșterea copiilor. 

Homosexualii albi (care în mod tradițional și incontestabil au oferit civilizațiilor păgâne creativitate și conducere în arte și meșteșuguri, filozofie, matematică, știință, literatură, religie, spiritualitate și deprinderi războinice – iar acestea sunt doar câteva dintre multele domenii ale culturii ariene care formează însăși fundamentul vieții umane), sunt urâți de poporul evreu, la fel de mult pe cât sunt urâți și heterosexualii. Spre deosebire de ceea ce mulți dintre creștinii amăgiți cred, cei ce nu produc urmași prin relații heterosexuale nu sunt scutiți de a fi ȚINTA urii evreiești. Pentru că homosexualii sunt creativi în mod natural și pentru că posedă un echilibru unic a polarității feminine și masculine din suflet – care face ca energiile lor să fie o amenințare la adresa puterilor evreiești – i-a determinat pe evrei să-i spele pe creier pe mulți dintre gay, pentru ai ajuta să distrugă cultura ariană prin liberalism, întrucât evreii le-au prezentat în mod seducător marxismul prin iluzia că acesta este o „escapadă” de la aripa „conservativă” a creștinismului biblic, pe care homosexualii o urăsc. În adevăr nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Creștinismul și marxismul iasă din aceeași „stofă” evreiască și, în spatele cortinei, lucrează împreună pentru același scop evreiesc: eliminarea Rasei Ariene de pe fața pământului. Până și creștinismul care a asimilat unele dintre conceptele ariene păgâne în încercările lui de a supraviețui, în cele din urmă ne va omorî și acesta. Nimic bun nu poate ieși din NICI UNUL dintre aspectele creștinismului!

Asemenea conspirațiilor evreiești din programele creștinismului, islamului și comunismului, din care poporul evreu a făcut tot ce a putut pentru a-și ascunde implicarea, mai există și o altă conspirație care merită pomenită în această predică; o conspirație evreiască împotriva homosexualilor și bisexualilor albi, pe care evreii au găsit de cuviință să-i folosească pentru a transfera această conspirație în populația heterosexuală prin bisexualitate și prin transfuziile de sânge. Această conspirație se numește S-I-D-A

În timp ce virusul HIV este o amenințare pentru toată lumea, niciun alt grup de indivizi de pe această planetă nu a fost ocărât și acuzat pentru această infecție, mai mult decât populația homosexuală. Dacă cineva este confuz cu privire la motivul pentru care evreii au fondat multe dintre aceste organizații comuniste care „îi iubesc pe frații lor” gay, care se ocupă de „cauze homosexuale,” inclusiv de „activismul HIV”; și dacă se întreabă cum de e posibil ca totuși evreii să-i urască pe homosexuali în mod ascuns și să îi dorească uciși la fel ca pe celelalte popoare albe ale lui Satan, motivul este următorul. Evreii nu îi spală pe creier numai pe homosexuali, folosindu-le creativitatea pentru a distruge Rasa Albă, însă, pentru că evreii încearcă să-și astupe urmele, ascunzându-și implicarea în persecutarea homosexualilor din creștinism și islam. Prin asta coboară scuturile multor persoane gay, făcându-i să creadă că evreii le sunt „frați și surori” care au parte de „aceiași persecuție” din partea creștinilor și a musulmanilor. Și de această dată, întreg jocul e gândit astfel încât să-i prostească pe Gentili. Evreii au născocit creștinismul și islamul și le-au forțat pe amândouă asupra Gentililor păgâni, sub mottoul „te convertești sau mori…”

Creștinismul, o „religie” evreiască, propovăduiește că homosexualitatea este o scârbă și o anomalie în ochii „dumnezeului” (iudeo)creștin și că este „împotriva Naturii.” În tora, Iehova/Yaweh spune că homosexualitatea (fie că ea apare printre evrei/israeliți sau Gentili), trebuie pedepsită cu moartea. În Noul Testament, care este pe atât de evreiesc pe cât e și tora, este scris că homosexualitatea împreună cu oamenii care nu sunt deranjați de aceasta merită să fie pedepsiți cu moartea și, tot în aceiași carte, se mai spune că homosexualitatea violează legea naturală, că este un păcat pe atât de grav pe cât e furtul sau crima și promite că sufletul homosexualilor va fi pedepsit cu chinuri veșnice (cartea lui Iuda este foarte clară cu privire la acest lucru). Nici cel mai tembel dintre cei cu handicap mental nu poate nega faptul că anti-homosexualitatea din Noul Testament este adresată audienței Gentililor păgâni. Cu alte cuvinte, biblia creștină, o altă farsă și conspirație evreiască – o carte de vrăjitorie evreiască – interzice homosexualitatea pentru Gentili datorită puterii oculte pe care o posedă. Asta în ciuda multora dintre rasiștii albi care au fost atinși de „moralitatea” creștină în vreun fel sau altul și care preferă ca mai degrabă să creadă contrariul; în acest fel tăgăduiesc realitatea ca să poată continua să-și țină strâns la piept superstițiile creștine. 

Creștinii folosesc versetul din Romani 1:27, care este în mod explicit împotriva homosexualilor, pentru a încerca să dovedească faptul că SIDA este mânia lui „dumnezeu” sau a Naturii. Nimic n-ar putea fi mai neadevărat. Virusul HIV este FABRICAT DE OM în proporție de 100% … evreii l-au creat la fel cum au creat și biblia iudeo-creștină. Virusul HIV a fost pe deplin premeditat și a fost creat și pentru a-i face pe creștini (cum e Anita Bryant) să creadă că se împlinea așa-zisa „profeție biblică.” Ia în considerare faptul că ultima parte a anilor ´70 a fost timpul în care mulți dintre homosexuali ieșeau practic în masă din așa-numitul „dulap,” așa că evreii au folosit acest eveniment ca context pentru „împlinirea” scripturilor biblice care îi are în vizor pe homosexuali. Și de data aceasta evreii au avut succes în astuparea urmelor și a implicării lor în toată această operațiune, pretinzând că sunt împotriva creștinismului și prin asta prostind cât mai mulți „goyim” neștiutori posibil. 

Virusul HIV a avut punctul de plecare dintr-un LABORATOR și a fost cultivat într-un vaccin experimental pentru hepatita B, care mai apoi a fost aplicat de medicii evrei homosexualilor, în cadrul testelor care au fost efectuate în „ghetourile gay” din cele mai mari orașe ale Americii. Gay-lor le-a fost oferită o „soluție” pentru hepatita B, printr-un vaccin experimental pentru acest timp de hepatită. La doar câteva luni de zile de la momentul în care le-a fost aplicat vaccinul „experimental,” homosexualii și bisexualii albi au început să cadă morți ca muștele, în mod misterios, de la o „nouă” epidemie care mai târziu a fost numită SIDA – asta după ce a fost cunoscută drept „cancerul gay,” „GRID” și „ciuma gay.”

Cartea pe care o citez în această predică, este „AIDS and the Doctors of Death: An Inquiry Into the Origin of the AIDS Epidemic,” scrisă de doctorul Alan Cantwell. Cartea conține multe minciuni de aripă dreaptă, cum e aceea că comunismul evreiesc este „antisemitic;” de asemenea dă vina pe Adolf Hitler și pe naziști pentru toate atrocitățile pe care poporul evreu și comunismul evreiesc le-a înfăptuit. Cei mai mulți autori, atât evrei cât și Gentili, amestecă adevărul cu minciuni. Acesta este singurul mod prin care Gentilii pot ajunge să-și publice cărțile care tratează orice fel de „cunoștință controversată,” și asta datorită controlului masiv pe care evreii îl au asupra presei. În fine, n-am să uit niciodată anul 2003, an în care Satan a venit la mine în forma lui Pan, a început să vorbească cu mine și mi-a spus de cărțile lui Alan Cantwell, cărți care vorbesc despre doctorul evreu care a inventat virusul HIV în Statele Unite. În acel moment nu aveam nici cea mai vagă idee cu privire la implicațiile acestei întâmplări, întrucât s-a întâmplat cu trei ani și jumătate înainte să-mi dedic sufletul lui Satan (m-am dedicat pe data de 28 august 2006). Am ales ca, în cele din urmă, să fac public adevărul despre SIDA și virusul HIV, întrucât era și timpul. Informațiile din următoarele citate pe care le redau în această predică sunt de încredere și exacte, pentru aceia dintre voi care vor să știe ce s-a întâmplat cu adevărat …
„Cei mai mulți oameni nu sunt conștienți de experimentele pe homosexuali care au precedat decesele în masă din comunitatea gay. Însă detaliile testărilor vaccinului, împreună cu efectele pe care le-au avut asupra bărbaților homosexuali, sunt înregistrate în cronicile științei medicale.”
„Dr. Wolf Szmusess (un evreu polonez antrenat de sovietici) a fost capul operațiunii care a plănuit testarea vaccinului pentru hepatita B, pe bărbații gay. Acesta a fost profesor de epidemiologie la Școala Universitară Columbiană pentru Sănătate Publică și șeful departamentului de epidemiologie la Centrul de Sânge al Orașului New York, din Manhattan. Potrivit lui Allan Chase (Magic Shots, 1982), Szmuness era un nou-venit în comunitățile medicale și de cercetare americane. S-a născut în Polonia în 1919 și a fost antrenat în Uniunea Sovietică … s-a alăturat Centrului de Sânge din New York în 1969.”
„A existat un acord deplin ca virusul HIV să fie „introdus” în Statele Unite prin populația homosexuală masculină din Manhattan, undeva prin anii 1978-1979. Existența testelor vechi de sânge (înainte de 1978), cu rezultate negative pentru antigenii HIV, a susținut această dovadă.”
„În ianuarie 1979, la câteva luni după ce Wolf Szmuness și-a început experimentul, pe corpurile tinerilor homosexuali albi de la periferia Manhattan, au început să apară leziuni de culoare mov. Doctorii n-aveau nici cea mai vagă idee despre problema acestor bărbați. În următoarele treizeci de luni, medicii din Manhattan au dat peste o mulțime de cazuri răpuse de o nouă boală caracterizată prin imunodeficiență, Kaposi's sarcoma și o boală pulmonară mortală, cunoscută ca pneumonie de tipul Pneumocystis carinii. Aproape toți pacienții erau homosexuali tineri și promiscui. Aproape toți erau albi. Toți au murit în moduri oribile. În câțiva ani, SIDA a devenit cauza nr. 1 de deces în rândul tinerilor din New York; în felul acesta, orașul a devenit epicentrul noii ciume, cu cele mai multe cazuri de SIDA din țară.”
„În martie 1980, CDC a condus alte experimente pe gay în San Francisco, Los Angeles, Denver, St. Louis și Chicago. În toamna lui 1980, a fost raportat primul caz de SIDA în Coasta de Vest, în orașul San Francisco. Câteva luni mai târziu, în iunie 1981, epidemia SIDA a devenit „oficială.” Nimeni nu înțelegea de ce în Manhattan, San Francisco, și Los Angeles mureau în mod misterios atât de mulți tineri homosexuali albi, care până la momentul respectiv erau perfect sănătoși.”
În lumina acestor fapte, este evident că populația homosexuală NU a fost judecată de niciun „dumnezeu” creștin (evreiesc) fictiv și de nicio altă ființă; singurii care se fac vinovați sunt evreii, care sunt inamicii lui Satan și ai oamenilor săi. Așa că evreii sunt aceia care au fost blestemați de Satan cu cele mai multe boli, întrucât sunt împotriva Naturii (vezi Al Jilwah). Evreii suferă pe măsură, însă eliminarea lor urmează să aibă loc, iar războiul nostru spiritual împotriva lor pune lucrurile în mișcare. Homosexualitatea este parte a Naturii și a regatului acesteia. Ca fapt divers, mulți dintre Demonii lui Satan au sentimente bisexuale, întrucât bisexualitatea este ilustrarea unui suflet uman perfect echilibrat. De asemenea, bisexualitatea ocupă o mare parte din regatul animal. 

Recent am văzut un film intitulat The Normal Heart (un film foarte evreiesc, din nefericire), care este despre reacția comunității homosexuale la criza SIDA, în primii ani de existență a acesteia. Un bărbat care a murit de SIDA într-un spital din Phoenix, Arizona, a fost băgat într-un sac de gunoi și aruncat în tomberon. Logica creștină, care se bazează pe lucrurile pe care biblia le spune despre homosexualitate, nu vede nimic rău în astfel de fapte pentru că în ochii „dumnezeului” iudeo-creștin, creștinii sunt scutiți de la porunca „iubește-ți aproapele,” dacă se întâmplă ca aproapele să fie homosexual (vezi Leviticul 20:13, verset care nu este valabil doar pentru evrei/israeliți, ci și pentru Gentili).

Creștinii și musulmanii au fost pe bună dreptate blamați pentru disprețul și animozitatea pe care o au pentru homosexualitate, însă evreii sunt aceia care de la bun început au instigat la asemenea lucruri, în timp ce ei se ascund în spatele „cortinelor,” controlându-și capodoperele creștinismului, islamului și comunismului din spatele scenei. Evreii îi urăsc pe toți cei ce nu sunt evrei, inclusiv pe marionetele de care se folosesc pentru a ne distruge rasa și civilizația ariană.

La fel ca și în cazul crimelor ritualice evreiești, SIDA – pentru care a dat vina pe homosexuali – sângele a milioanelor de gentili inocenți se află pe capul și mâinile poporului evreu. Aici sunt incluse și viețile pruncilor heterosexualilor și a tinerilor hemofili cărora li s-au administrat transfuzii cu sânge infectat cu HIV. Evreii care conduc băncile de sânge știau că acesta era infectat și cu toate acestea au refuzat să îl testeze și să-l distrugă, motiv pentru care au fost dați în judecată de foarte multe persoane. Și de această dată homosexualii sunt aceia care au fost blamați pentru acest virus creat de evrei, virus care a fost proiectat să afecteze, în final, întreaga populație gentilă. 

Când eram în creștere, am fost educat în minciuna creștină că homosexualitatea este o „perversiune spurcată și dezgustătoare,” care te poate infecta cu HIV doar GÂNDINDU-TE la ea. Această minciună pe care mulți ați oameni au fost forțați să o creadă, a fost demascată prin această predică. HIV/SIDA este o infecție premeditată și CREATĂ DE EVREI. Ca în filmul din 1993 de pe HBO numit „And the Band Played On” – care este despre criza SIDA – „pacientul zero” spunea „Ține minte că dacă am această ciumă gay, am preluat-o de la cineva” ceea ce înseamnă că „pacientul zero” a fost o victimă și nu unul care și-a căutat-o cu lumânarea. Pentru o perioadă foarte lungă de timp, evreii i-au spus publicului că HIV „nu se transmite prin sex;” la fel s-au jucat și cu sângele, spunând că nu poate fi transmis prin transfuziile de sânge. În termeni simplii, invenția evreiască a virusului HIV a fost un genocid și un război biologic. 

Ca un Lider Arian pentru sataniști, voi spune următoarele lucruri: Noi, ca sataniști spirituali/național socialiști, NU suntem creștini în niciun fel, formă sau chip și nici nu credem în nimic din ceea ce creștinismul are de spus cu privire la homosexualitate. Adevărul să fie cunoscut: nu ai cum să fi satanist spiritual, nu ai cum să fi un adevărat național socialist și în același timp să fi împotriva homosexualității. Noi acceptăm faptul că homosexualitatea își are rolul ei, adânc înrădăcinat în Legea Naturală, la fel ca heterosexualitatea. Satanismul și guvernul satanist, care este Național Socialismul, îi apără pe homosexuali la fel cum îi apără și pe heterosexuali. Mulți homosexuali trebuie să se trezească la realitate și să înceteze să-i mai servească pe evrei și politicile lor marxiste, care se află în contradicție totală cu satanismul și cu Guvernul Satanist. În marxism – care este doctrina lui Yeshua/Isus Hristos, mesia cel evreiesc – e conceput astfel încât să distrugă Rasa Albă a lui Satan. Acum este timpul de trezire, nu mai târziu, pentru că „mai târziu” este prea târziu (azi e 9 iulie 2015). Aș urî să văd cum homosexualii care ar fi putut deveni sataniști/național socialiști, însă au fost prea leneși sau lași, au parte de aceiași soartă ca toți ceilalți oameni care încearcă să oprească Împărăția lui Satan din a se manifesta pe tărâmul ei, care este planeta Pământ. Aveți grijă de voi și între voi și lucrați pentru Satan și pentru distrugerea inamicilor lui și ai noștri, care sunt poporul evreu și programele lor ale creștinismului, islamului și comunismului.

Conspirația HIV/SIDA împotriva persoanelor LGBT de rasă albă, a fost în sfârșit expusă!

666/88!!


_____________
Referințe:

AIDS And the Doctors of Death: An Inquiry Into the Origin of the AIDS Epidemic, de Dr. Alan Cantwell

Articolinformativ despre sângele contaminat cu HIV din băncile de sânge, care nu afost testat înainte de transfuzii (anii '80)

Pentru a tedocumenta despre felul în care genocidul este și dintotdeauna a fost un idealevreiesc, te rog citește acesta articol 

 
Un PDFcreștin care ADMITE că persecutarea homosexualilor din biblia creștină, estevalabilă și se aplică și în cazul Gentililor